În cadrul vizitei oficiale în Regatul Unit, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost primită la reședința regală Sandringham de Regele Charles al III-lea. Discuțiile au avut loc într-o atmosferă prietenoasă, iar șefa statului moldovean a subliniat importanța sprijinului britanic pentru consolidarea democrației în țara sa.
„Susținerea Regatului Unit ne motivează să continuăm cu determinare pe calea reformelor și a dezvoltării”, a menționat Maia Sandu într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, exprimându-și recunoștința pentru primirea primită.
Casa Regală a confirmat întâlnirea printr-un comunicat, însoțit de o fotografie care o surprinde pe președintă strângând mâna monarhului. Evenimentul a marcat continuarea dialogului dintre cele două state, după ce, cu o zi înainte, Maia Sandu a avut o discuție cu prim-ministrul britanic, Keir Starmer.
În cadrul acelor discuții, liderii au abordat modalități de aprofundare a cooperării economice, atragerea de investiții britanice în Moldova și creșterea exporturilor. „Produsele noastre, precum prunele, merele și strugurii, sunt din ce în ce mai apreciate pe piața britanică, iar eliminarea unor bariere vamale a contribuit la această creștere”, a precizat președinta.
De asemenea, a fost anunțat un acord care va facilita schimbarea permiselor de conducere pentru cetățenii moldoveni stabiliți în Regatul Unit, fără a fi necesare examene suplimentare în primii cinci ani de rezidență. Măsura va intra în vigoare începând cu 1 august.