Consiliul Concurenței a efectuat inspecții neanunțate la nouă firme de distribuție, ca parte a unei anchete extinse privind posibile înțelegeri anticoncurențiale pe piața semințelor și a produselor de protecție a plantelor. Companiile vizate includ Agrii Romania, Agro-Est Muntenia, Alcedo, Ameropa Grains, Biochem, Chemark ROM, Kwizda Agro Romania, Moldova Farming și Plantagro-Com.
Ancheta inițială se concentra asupra unor furnizori importanți, precum Pioneer Hi-Bred România, DuPont România (acum Corteva Crop Solutions ROM), Syngenta Agro, Monsanto România și Maisadour Semences România, fiind suspectate de stabilirea comună a prețurilor și de restricționarea vânzărilor în relația cu distribuitorul Agricover Distribution. În urma analizelor, autoritatea a identificat indicii care sugerează implicarea și a altor distribuitori în aceste practici, motiv pentru care investigația a fost extinsă.
Inspecțiile, autorizate de Curtea de Apel București, au scopul de a aduna toate informațiile și documentele necesare pentru a clarifica eventualele încălcări ale legii. Efectuarea acestor măsuri nu implică o anticipare a vinovăției firmelor vizate.
Potrivit legislației, sunt interzise orice acorduri între companii care ar putea afecta concurența pe piața românească, în special cele care vizează stabilirea prețurilor sau a altor condiții de tranzacționare.