Statul și-a recăpătat un imobil de birouri exploatat ilegal timp de 18 ani

O clădire de 1.500 de metri pătrați, ce adăpostește 54 de birouri în București, a fost recuperată de stat după aproape două decenii în care nu a încasat niciun leu din chirie, deși spațiile erau închiriate și subînchiriate. Imobilul, situat pe Șoseaua Olteniței, a fost introdus în cartea funciară ca proprietate a Ministerului Economiei, punând capăt unei situații considerate „revoltătoare” de autorități.

Procedura de intabulare a fost finalizată după ce ministerul a identificat neregulile. Conform unor surse oficiale, clădirea a fost folosită ilegal încă din 2006, iar un contract inițial, încheiat pentru un incubator de afaceri, a fost prelungit automat în mod abuziv. Deși spațiul era condiționat de respectarea unui anumit statut, acesta a fost exploatat continuu fără ca statul să primească vreun venit.

Au fost demarate acțiuni legale pentru evacuarea chiriașilor, fără amânări suplimentare. Decizia vine ca urmare a constatării că imobilul a generat zeci de mii de euro anual pentru persoane neautorizate, în timp ce statul a înregistrat zero lei încasări pe o perioadă îndelungată.

Recuperarea imobilului reprezintă un pas important în direcția combaterei abuzurilor și a gestionării transparente a patrimoniului public.