Acord în Coaliție privind măsurile fiscale. Decizia finală așteaptă măine

Liderii coaliției de guvernare au ajuns marți seară la un consens privind principalele elemente din al doilea pachet de măsuri fiscale. Sursse politice indică faptul că negocierile au condus la un acord pe linia reducerilor de personal și a ajustărilor în sistemul de pensii, însă decizia finală urmează să fie confirmată miercuri, în cadrul grupului tehnic fiscal.

Conform înțelegerii, reducerile de personal în administrația publică locală se vor face pe baza numărului de locuitori, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică. Această măsură urmează să ducă la desființarea a aproximativ 40.000 de posturi, reprezentând o reducere de circa 20% din totalul angajaților din primării, prefecturi și consilii județene.

Deși au existat tensiuni legate de modificările privind pensiile magistraților, subiectul nu a fost abordat în ședința de marți. Deciziile în acest sens fuseseră deja stabilite luni, cu mențiunea că modificările vor intra în vigoare treptat, pe o perioadă de tranziție de 10 ani, începând din 2036. S-a precizat totuși că pensiile vor fi plafonate la 75% din ultimul venit net, iar vârsta de pensionare va fi progresiv majorată până la 65 de ani.

Un alt punct important al discuțiilor a vizat guvernanța corporativă. Coaliția a stabilit ca, începând cu mandaturile viitoare, componența consiliilor de administrație să fie redusă: de la 7 la 5 membri, respectiv de la 5 la 3. De asemenea, vor fi reduse și indemnizațiile acordate membrilor CA.

Ședința, care a durat aproximativ trei ore, a fost precedată de o discuție între primarul general Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Miercuri, grupul tehnic fiscal se va reuni pentru a finaliza acordul, iar pachetul de măsuri va fi supus votului în Guvern în curând. Premierul își va asuma răspunderea în Parlament pentru acest pachet, probabil vineri sau, cel târziu, la începutul săptămânii viitoare.